Lumânări pentru bunica

Lumânări pentru bunica
Publicat: 11/02/2018, 20:02

Și nu că Bănescu ar fi doar „terminalul” Dumnezeirii pe pământ, ci, mai mult: al Preafericirii, în numele căreia vorbește. Omul e supărat pe insistența „tautologică” a noului ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici. Acesta din urmă are și el îndrăzneala lui, plină de umor involuntar. „Biserica trebuie să înțeleagă și să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulți bani. Sunt subiecte pe care Biserica probabil nu le îndrăgește, dar trebuie să găsim un compromis. (…) Trebuie să vedem care sunt acele activități cu caracter economic care pot fi impozitate”, a spus ministrul. Și, a promis că va discuta asta cu Patriarhul. „Putem discuta orice fel de subiecte. Va fi o discuție informală. Putem avea această discuție chiar și la Biserică, la slujba de duminică”.

Nu știm dacă se va întâmpla asta înainte sau după citirea acatistelor, dar nici nu și-a încheiat bine promisiunea, că ministrul s-a și temperat: „Dar nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar subliniez mult mai bine și mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate față de problemele cu caracter social. Adică, acele sume rămân la Biserică, nu le ia statul. Iar Biserica, de acei bani, întreprinde activități pe care statul le menționează, și anume, cu caracter social: copii cu probleme, oameni cu dizabilități, oameni în vârstă”, s-a domolit Teodorovici.

Simțindu-l puțin-puțin ezitant în perspectiva întâlnirii duminicale cu Preafericitul, purtătorul acestuia de cuvânt, Vasile Bănescu, a spus așa: „Propunerea ministrului nu este una de impozitare. Este o falsă perspectivă a ceea ce dumnealui a comunicat. Ministrul s-a referit doar la o mai accentuată folosire a activităților filantropice și sociale a cultelor religioase din România, pentru ameliorarea unor stări disfuncționale din societatea românească. (…) Ceea ce ministrul nu a apucat să adauge este faptul că ce propune domnia sa se întâmplă deja, într-un mod profesionist, foarte bine articulat. În Patriarhia Română există aproape 800 de instituții sociale filantropice, cu rezultate foarte bune. În ultimii 10 ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit peste 150 de milioane de euro pentru acțiuni sociale, iar anul trecut a cheltuit peste 24 de milioane de euro”.

Absolut minunat!

Întrebarea care se pune este: ce impozit ar fi trebuit să plătească BOR la bugetul național în ultimii 10 ani?!

Indiferent în ce fel vede ministrul de Finanțe relația BOR-ANAF, este interesant să aflăm de ce se ferește Bănescu, ca dracu’ de tămâie, să articuleze, apropiat, cuvintele „impozit” și „Biserică”. Doar așa, ca să știm și noi cât înseamnă 150 de milioane de euro din impozitul total datorat statului.

E o discuție tabu? E un secret de stat? E „necreștinește” să știe adevărul și ceștilalți, mai cu frica lui Dumnezeu, pe care Fiscul i-a luat la puricat, despre fiecare leu, plătit sau neplătit, în ultimii 10 ani?

E vreo diferență între banul contribuabilului „tradițional” și banul Bisericii, de vreme ce însuși Iisus a spus "Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu"?

Și, apropo, stimate domnule ministru, dacă reprezentanții Bisericii nu văd exact de ce e necesar să plătești impozit „pentru o lumânare aprinsă bunicii”, e posibil ca vreunul dintre noi să fie scutit de impozit dacă deschide o fabrică de lumânări?!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914